Despre noi

Cine suntem?

Palatul Copiilor din Miercurea Ciuc este o instituție culturală și educativă dedicată dezvoltării și formării copiilor și tineretului. Este un loc unde aceștia pot participa la diverse activități educative, creative și artistice, având la dispoziție o gamă variată de cercuri și ateliere.

Printre activitățile oferite se numără cursuri din următoarele domenii:

  • Cultural-artistic
  • Tehnico-științific
  • Sportiv

Insituția noastră este un centru important al educației non-formale, care le oferă copiilor un mediu în care să învețe, să se exprime liber și să interacționeze cu alți copii cu aceleași pasiuni. Palatul Copiilor din Miercurea Ciuc contribuie astfel la dezvoltarea unei comunități educaționale bogate, încurajând în același timp tinerii să își urmeze visurile și să învețe prin artă și creativitate. Toate cursurile noastre sunt GRATUITE.

about

Sediul central al Palatului Copiilor Miercurea Ciuc se află în municipiul reședință al județului Harghita. Acesta găzduiește, pe lângă aparatul administrativ și conducerea instituției, și o gamă largă de cercuri în oferta educațională. Astfel copiii din zonă pot opta pentru: Artă populară, Orientare sportivă, Teatru, Metaloplastie-Electrotehnică, Aeromodelism/Robotica, Automodelism, Desen-fotografie, Gimnastică/aerobic, Educaţie pentru cetăţenie democratică/jocuri dramatice, Tenis de masă, Schi, Dans popular, Atelierul fanteziei și Ansamblu folcloric.

Clubul Copiilor TOPLITA

Municipiul Toplița găzduiește structura instituției noastre care desevește zona de nord a Județului Harghita, respectiv depresiunea Giurgeului, o zonă etnografică diversificată pe care cadrele didactice ale acestei structuri o susțin prin activitățile pe care le promovează. Oferta educațională cuprinde un număr de patru cercuri la care elevii se pot înscrie: atelierul fanteziei, fotbal, sculptură-modelaj și muzică vocal-instrumentală.

   

Clubul Copiilor GHEORGHENI

 Filiala din municipiul Gheorgheni este o instituție educativă destinată copiilor din municipiul Gheorgheni, și din împrejurimi. Aceasta oferă activități extracurriculare menite să sprijine dezvoltarea abilităților și intereselor copiilor, pentru o dezvoltare armonioasă. Oferta educatională cuprinde trei cercuri: Navomodelism/atelierul fanteziei, Etnografie și Educație civică/ meșteșuguri populare.

Clubul Copiilor BALAN

Orașul Bălan, o zonă pitorească a județului nostru, găzduiește una dintre filialele noastre care respectă și susține dorința copiilor de a se apropia de natură și de artă prin oferta educațională pe care o propune.
Cadrele didactice îndrumă cu răbdare și profesionalism tinere talente pentru a le da strălucirea pe înaltele trepte ale spectacolului.
Cele patru cercuri la care copiii se pot înscrie sunt: Dans modern, Dans popular/geologie, Muzică vocal-instrumentală și Gimnastică.

TR.