În cadrul proiectului Erasmus am participat la ore de muzică, engleză şi cunoştinţe ale naturii, care s-au desfăşurat în şcoala ZŠ generála Františka Fajtla DFC din Praga. Fiind profesor de muzică, voi prezenta experienţele pe care le-am dobândit la orele de muzică, reflectând asupra asemănărilor şi diferenţelor dintre predarea acestei discipline acolo şi la noi în ţară. Menţionez faptul că şcoala respectivă are un profil artistic, ceea ce înseamnă două ore de muzică pe săptămână în cadrul ciclului primar, la care am asistat.

În primul rând doresc să reflectez asupra infrastructurii. La această şcoală există o sală specială pentru orele de muzică, echipată cu diferite instrumente muzicale, care pot fi folosite de către elevi. Evident, majoritatea acestora are un format diminuat faţă de cele folosite în orchestra simfonică. Stau la dispoziţie xilofoane, marimbafoane, tuburi acordate, diferite instrumente de percuţie (tobe, triangluri, cilindri din lemn etc.) de diferite mărimi, într-un număr destul de mare, în aşa fel încât să fie deajuns pentru cel puţin 5-6 elevi. În afară de aceste instrumente fiecare elev are un block-flöte propriu. În sală mai există şi o pianină, la care cântă profesoara de muzică. Faţă de aceste echipamente în România orele de muzică se desfăşoară în sălile de clasă a şcolii, unde nu există instrumente. La şcolile speciale de muzică, de regulă se găseşte câte-un pian sau pianină într-o sală pentru clasele speciale de muzică.

În al doilea rând doresc să mă refer la metodele de învăţare, baza de comparaţie fiind clasele de predare în limba maghiară din România. La şcoala din Praga muzica este predată prin metoda Orff. O oră de muzică conţine mai multe exerciţii. În cadrul unora elevii primesc câte un instrument, şi cântă melodii cunoscute, acompaniindu-se cu ele. Alt exerciţiu este acela în care elevii cântă melodia principală la block-flöte. Există şi exerciţii de citire a ritmului, cu denumirile diferitelor formule ritmice cunoscute şi la noi (ta, ti-ti, ti-ri-ti-ri, triola etc.), totodată şi unele bazate pe euritmie (mişcare pe ritm dat), care se desfăşoară ori pe o melodie cunoscută, ori pe o piesă din literatura muzicală (de regulă simfonică). În sală nu există bănci, doar scaune. Elevii de regulă stau în picoare sau se aşează lângă câte-un instrument, sau stau aşezaţi pe jos, sau se mişcă prin sală. În cadrul majorităţii activităţilor profesoara cântă la pian, când doar acompaniamentul armonic (în cazul în care elevii cântă melodia), când şi melodia şi accompaniamentul. După cum am observat, elevii nu au şi nu folosesc nici caiet, nici manual de muzică, ceea ce înseamnă că nu fac cunoştinţă cu scriitura muzicală. Totodată nu solfegiază, nu fac exerciţii de citire a notelor muzicale. Exerciţiile de citire se limitează la citirea unor formule ritmice simple. Mai fac cunoştinţă şi cu intensitatea şi tempoul muzical. Universul muzical în care lucrează se bazează pe sistemul tonal-funcţional.

Şi în unele clase de predare în limba maghiară din România există tendinţa de a folosi block-flöte în cadrul orelor de muzică. Aceasta ar fi o asemănare cu ceea ce am experimentat în Praga. În rest, multe alte metode diferă. La noi este folosită metoda Kodály, ceea ce are la bază în special muzica vocală. Deci se pune mai mult accent pe intonaţia curată. Totodată se învaţă citirea şi scrierea muzicală, şi, în afară de unele cunoştinţe meto-ritmice, elevii fac cunoştinţă şi cu alte elemnte teoretice. Elevii de regulă stau în bănci, folosesc caiete şi manuale de muzică. Dar solfegiul (mai degrabă solfegiul relativ, după metoda lui Kodály) are o importanţă ridicată. Solfegierea, atât după note (din manual) cât şi după semnele manual cunoscute, pare a fi un exerciţiu ce nu se foloseşte în şcolile din Cehia. Dar la noi mişcarea şi folosirea diferitelor instrumente nu se prea practică. Universul muzical în şcolile cu limba de predare maghiară la noi se bazează pe sistemul pentatonic şi pe muzica populară maghiară.

La Praga s-a înfiinţat cu mulţi ani în urmă Asociația Iglice, o inițiativă interesantă care se concentrează pe conviețuirea intergenerațională și pe întâlnirile dintre diferite generații, în special prin intermediul formelor de artă. Scopul proiectului este de a consolida relațiile dintre generațiile tinere și cele mai în vârstă, promovând schimbul de experiență și înțelegere. Asociația oferă reprezentanților diferitelor profesii ocazia de a afla cum lucrează în domenii similare din alte țări. Acest lucru nu numai că ajută la dezvoltarea profesională, ci și construiește punți între culturi. Au activităţi zilnice, am asistat şi noi la câteva dintre ele, acestea se desfăşoară la Casa Naționalităților din Praga (Národnostní dům) care este un important centru cultural. Scopul instituției este de a sprijini și prezenta cultura, tradițiile și viața comunitară a diferitelor naționalități care trăiesc în Republica Cehă.

Ne-au primit cu mare căldură; am avut ocazia să asistăm la o oră de fluier popular foarte  interesantă. Pe lângă învăţarea unei melodii de joc Kezes, instructorul ne-a oferit informaţii şi despre cei mai buni interpreţi populari, care cântă cu multă pricepere la fluiere ciobăneşti. A urmat apoi repetiţia tarafului, unde ne-am putut alătura şi noi instrumentiştilor. După ce am schimbat câteva informaţii legate de suita ce urma să-l cântăm, a început repetiţia, într-o bună dispoziţie, dar în acelaşi timp şi cu multă atenţie. Micile greşeli ivite pe parcursul cântatului le-am discutat la final. Pentru atingerea obiectivelor comune, sunt necesare comunicarea și încrederea. În timpul repetițiilor muzicienii ajung să-şi cunoască mai bine punctele forte și punctele slabe ale celuilalt, ceea ce îi ajută să se sprijine mai bine reciproc pe parcursul interpretării în grup. Cântatul îmrpeună este o experienţă aparte, iar ele, împărtășite în timpul repetiției, contribuie la aprofundarea relației. A fost o seară minunată.- Kiskamoni-Szalay Zoltán